Cum să obții succesul profesional, chiar dacă îți lipsește încrederea în sine

Autorii cărților de dezvoltare personală, coachii personali și liderii de workshop-uri au în comun un obiectiv: să te ajute să îți dezvolți încrederea în sine. Dar dacă, pentru tine, acest obiectiv este imposibil de realizat? Dacă, atunci când apare chiar și cea mai mică problemă, simți cum te cuprind incertitudinile și frica? Dacă te afli într-o astfel de situație, înseamnă că nu vei putea dobândi niciodată succesul profesional?

Nu, în niciun caz! Deși este adevărat că inspirarea unei încrederi în sine ridicate ajută considerabil pentru vânzarea unei idei sau a unui produs, asta nu este, totuși, singura cale. Foarte mulți antreprenori celebri au ajuns în vârf, în ciuda faptului că au fost, în permanență, cuprinși de incertitudini. Așadar, și tu poți face la fel, urmând următoarele sfaturi:

  1. Nu te mai învinovăți pentru propriile frici.
    Probabil ai mai întâlnit afirmații de tipul “dacă nu ai încredere 100% în succesul afacerii tale, vei eșua.” – o responsabilitate cam mare pentru a fi asumată. Dacă afacerea ta eșuează (ceea ce se întâmplă în 50% din cazuri), chiar crezi că se va întâmpla din cauza unui scurt moment de incertitudine? Bineînțeles că nu! Riscurile sunt un element necesar al începerii unei afaceri, iar frica este un sentiment complet normal, cauzat de riscuri.
  2. Folosește frica în avantajul tău

Problema principală legată de frică este că ne oprește din a acționa, deghizându-se, de multe ori, în rațiune, precum: “trebuie să cercetez mai bine problema” sau “voi face asta atunci când sunt pregătit.” Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să stabilești că nu vei rămâne paralizat de frică și să ții minte că orice decizie este mai bună decât nicio decizie.

În același timp, frica te poate chiar îndrepta în direcția potrivită, dacă o lași. De exemplu, teama că nu ai găsit suficienți clienți în această lună te poate inspira să dai câteva telefoane în plus.  Deci, de fiecare dată când este posibil, transformă-ți frica într-o motivație de a lucra mai din greu sau de a învăța mai multe.

  1. Pregătește-te

Dacă îți lipsește încrederea, ultimul lucru pe care ar trebui să îl faci este să fii nepregătit/ă pentru provocările pe care urmează să le întâlnești. Petrece cât de mult timp poți învățând tot ce se poate despre domeniul tău de activitate, despre industria respectivă sau despre proiectul la care trebuie să lucrezi. Cu cât ești mai pregătit, cu atât ai mai puține motive să te temi.

  1. Ieși din poza de confort

Cu cât faci mai des lucruri care te scot din zona personală de confort, cu atât zona ta de confort va fi mai puțin restrictivă. Dacă îți petreci tot timpul rezolvând sarcinile ușoare, care nu prezintă niciun risc, atunci, odată cu trecerea timpului, îți va fi din ce în ce mai greu să îndeplinești obiectivele importante și dificile. Așadar, este crucial să acționezi și, din când în când, să faci lucrurile de care te temi. Chiar dacă, la început, nu vrei reuși să faci totul perfect, practica te va ajuta, de-a lungul timpului, să te dezvolți și chiar să îți crești încrederea în sine.

Great People Inside vă pune la dispoziție instrumente construite special pentru compania dumneavoastră în vederea selecției, angajării și dezvoltării celor mai buni candidați.

Descoperirea talentelor potrivite culturii dumneavoastră organizaționale poate fi o sarcină dificilă. Acest lucru necesită o cunoaștere aprofundată a propriei companii și o înțelegere deosebită a candidatului din punct de vedere al personalității, al intereselor, al stilului de lucru și al multor alte caracteristici și abilități. Tehnologia și instrumentele noastre vă vor ajuta în găsirea angajaților competenți, care se vor dezvolta și vor atinge un nivel ridicat de performanță necesar progresului companiei dumneavoastră.

Solicită un demo gratuit!

B_txt_14