5 Strategii de Recrutare Care Vă Vor Îmbunătăți Considerabil Mâna de Lucru

Momentul adevărului: Este procesul dumneavoastră de angajare echitabil?

Procesul de recrutare este un prim pas esențial în construirea unui mediu de lucru divers și inclusiv. Fără o conștientizare și fără instruirea corespunzătoare, se va strecura subiectivismul, ajungând să fie ignorate o parte din persoanele de sex feminin, sau anumite minorități, ceea ce va deturna efortul unei companii de a crea o cultură deschisă.

Whitney Bennet, vicepreședinte în probleme de talent și cultură la CallRail, oferă câteva sfaturi privind modul în care companiile se pot strădui să elimine subiectivismul în angajare. Având aproape un deceniu de experiență în HR, Whitney a construit de la zero departamentul de resurse umane al CallRail, oferind perspectivele sale unice privind funcționarea proceselor de HR într-o companie aflată în plină ascensiune.

În experiența lui Bennett, subiectivismul apare deseori în cadrul etapei de screening, când înfățișarea unui candidat sau prima impresie pe care o lasă acesta poate influența restul interviului.

5 strategii de recrutare pentru eliminarea subiectivismului

Este important să observăm că nu este doar de datoria departamentului de HR să creeze o cultură diversă și inclusivă. În definitiv, cultura trebuie acceptată la toate nivelurile, la fel de mult ca produsul sau serviciul vândut de către o companie.

Bennet prezintă cinci strategii importante ce trebuie implementate de către liderii din HR, pentru a crea un proces de recrutare echitabil.

1. Oferiți-le managerilor de talente posibilitatea de a fi instruiți anual pe tema subiectivismului inconștient

Instruirea pe tema subiectivismului inconștient, realizată în mod regulat, reprezintă cel mai bun mod de a se asigura că managerii de talente cunosc tipurile de subiectivism ce pot apărea în diferite etape ale procesului de angajare, putând aborda discriminarea în special în cadrul etapei de screening. În acest stadiu apare cel mai des subiectivismul, pe baza înfățișării, numelui sau adresei unui candidat.

Pe lângă informarea managerilor de talente și a intervievatorilor cu privire la momentele în care poate apărea subiectivismul inconștient, instruirea anuală pe tema subiectivismului inconștient îi va face pe aceștia mai conștienți de propriile atitudini subiective și îi va ajuta să recunoască momentele în care acestea pot afecta modul în care îi evaluează pe candidați.

2. Constituiți-vă o comisie de intervievare diversă.

Atunci când un candidat se prezintă pentru un interviu de angajare, este esențial să existe o componență diversă (cu abordări și specializări diferite) a celor din comisia de intervievare. Experiența personală și profesională unică a fiecărei persoane va influența modul în care aceasta percepe dacă un candidat este cu adevărat potrivit pentru un post și mai ales dacă acel candidat este adecvat în raport cu cultura companiei. Aceste perspective diverse îl vor ajuta pe candidat să beneficieze de un tratament echitabil, prin faptul că decizia de angajare nu va fi dominată de opiniile unei singure persoane sau ale unui singur grup.

3. Fixați-vă obiective de diversitate.

Obiectivele oferă un mod tangibil în care departamentul HR și liderii companiei să creeze o organizație mai diversă și inclusivă. Câtă vreme aceste obiective rămân în prim plan în timpul procesului de angajare, liderii HR vor putea înțelege mai bine unde există lacune în cadrul companiei, atât în ceea ce privește diversitatea cât și rolurile profesionale în sine.

Un bun exemplu este obiectivul celor de la Facebook de a crește numărul femeilor și minorităților din personalul său, de la 43% la 50% în următorii cinci ani. Acesta demonstrează ce înseamnă să ai un scop la care să aspiri.

4. Străduiți-vă să aveți o echipă managerială ce reflectă diversitatea angajaților.

O companie dedicată creării unei culturi diverse și inclusive va reflecta acest lucru, de sus în jos, inclusiv prin asigurarea faptului că liderii de rang înalt sunt mai reprezentativi pentru toți angajații (și candidații). Chiar dacă o companie spune că pune preț pe diversitate, va fi dificil ca angajații să ia în serios acest lucru dacă toți directorii arată la fel.

5. Realizați un audit al grilei de salarizare

Eliminarea subiectivismului din recrutare este un proces ce se desfășoară până în momentul ofertei finale – în această situație se impune realizarea unui audit al grilei de salarizare. Companiile ar trebui să realizeze aceste audituri pentru a se asigura că nu există discrepanțe în plata angajaților din cauza genului, rasei, etniei, clasei sociale, religiei sau sexualității. Pe măsură ce o companie devine mai diversă, este din ce în ce mai important ca liderii din HR să realizeze în mod constant audituri ale grilei de salarizare, pentru a preveni discriminarea la locul de muncă.

Great People Inside vă pune la dispoziție instrumente construite special pentru compania dumneavoastră în vederea selecției, angajării și dezvoltării celor mai buni candidați.

Descoperirea talentelor potrivite culturii dumneavoastră organizaționale poate fi o sarcină dificilă. Acest lucru necesită o cunoaștere aprofundată a propriei companii și o înțelegere deosebită a candidatului din punct de vedere al personalității, al intereselor, al stilului de lucru și al multor alte caracteristici și abilități. Tehnologia și instrumentele noastre vă vor ajuta în găsirea angajaților competenți, care se vor dezvolta și vor atinge un nivel ridicat de performanță necesar progresului companiei dumneavoastră.

Solicită un demo gratuit!

solicita evaluare gratuita blog

Cum Puteți Depăși Momentele În Care Nu Știți Cum Să Acționați

Ca lideri, ne asumăm atât decizii bune, cât și rele. Avem responsabilitatea de a-i ajuta pe oameni să accepte riscurile necesare pentru a da tot ce au mai bun și să îi oprim pe aceștia atunci când comit o eroare ce poate răsturna situația. Și, de multe ori, ni se atribuie rolul de lideri, pentru că cineva presupune că știm care sunt răspunsurile corecte și cele greșite.

Calificările noastre se bazează pe aserțiunea că stăpânim domeniul. Experiența noastră presupune că suntem experți. Iar titlul nostru ne permite să ne încredem în adevărul acestor afirmații – cu alte cuvinte, faptul că știm ceea ce facem.

Însă adevărul este altul: de fapt, nu știm ceea ce facem.

Să îi dăm frâu liber acestei idei. Să o rostim cu toată forța și să fim sinceri în legătură cu aceasta – pentru că atunci când vom fi în sfârșit sinceri, succesul nostru se va dubla.

Nu sunteți de acord că nu știți ce faceți? Orice argumente ați aduce, vă înșelați. Cu toții ne înșelăm, iar adevărul este că știm doar ceea ce am făcut deja. Știm cum am obținut succesul ultima oară.

Iar acea experiență este neprețuită. Dar asta nu înseamnă că știm exact ce facem de data aceasta, pur și simplu pentru că nu putem prevedea viitorul – nu suntem sută la sută siguri că va fi la fel, sau că obstacolele întâmpinate vor fi similare, sau nici măcar că situația de mâine va avea vreo tangență cu cea de ieri.

Dacă vreți să aveți succes, ca lider, ca antreprenor sau ca ființă umană ce trăiește în lumea noastră astăzi, ceea ce trebuie să admiteți este că nu știți ce va aduce ziua de mâine, prin urmare, nu știți exact ce faceți.

Și adevărul e că aceasta nu constituie o problemă. De fapt, dacă puteți recunoaște acest lucru, sunteți mai aproape de succesul din viitor decât concurența dumneavoastră.

Cum puteți susține reușita recunoscând în același timp că nu știți exact ce faceți? Iată cinci modalități de a vă deschide mintea către necunoscut.

1. Întâmpinați schimbarea cu brațele deschise

Desigur, aceste cuvinte pot părea de la sine înțelese. Cu toții știm că schimbarea este inevitabilă. Dar în rândul miilor de oameni pe care i-am intervievat de-a lungul timpului, acceptarea schimbării pare a fi unul dintre aspectele cele mai dificil de depășit. Și pe bună dreptate. Renumitul psiholog James Prochaska propune că „ne găsim deseori în situațiile descrise mai sus ca urmare a percepției noastre asupra schimbării.”

Desigur, acest lucru poate însemna ceva diferit pentru fiecare persoană, întrucât percepțiile noastre pot varia foarte mult în funcție de situațiile în care ne-am aflat în momentul anterior. Dar asta este și ideea: trebuie să întâmpinăm cu brațele deschise noile stări de fapt – pentru că acestea vor apărea indiferent dacă vrem sau nu.

2. Adoptați practici, doar pentru a învăța cum să le adaptați

Chiar dacă este o idee inteligentă să creați proceduri de bune practici, nu mai este la fel de bine dacă le respectați cu rigiditate. La ce mă refer? Am avut consultații cu mult prea multe organizații care au avut succes o singură dată pentru că au urmat anumite proceduri și care sunt oarecum dezorientate atunci când aceleași practici nu generează același nivel de succes după 5, 10 sau chiar 20 de ani.

Crearea unor noi moduri de abordare funcționează pentru că ne notăm cum, când, de ce și în ce circumstanțe funcționează o procedură. Dar nu funcționează atunci când acestea se opun schimbării – sau adaptării la nevoile de mâine.

3. Căutați obstacolele și adversarii.

Poate părea ciudat, dar dacă afirmați că știți ce faceți, înseamnă că nu v-ați consultat încă adversarii sau nu ați căutat următorul obstacol. Dacă vreți cu adevărat să aveți succes, veți căuta provocările și dezacordul. Sub nicio formă nu insinuez că trebuie să faceți compromisuri cu toată lumea, sau să depășiți fiecare provocare. Dar ceea ce încerc să sugerez este că acestea sunt aspectele în care veți găsi cele mai multe zone de dezvoltare.

4. Concentrați-vă asupra impedimentelor umane.

Orice lider poate cu ușurință să rămână fixat asupra productivității, eficienței și rezultatelor. Asta ține de business și, firește, contează. Dar, dacă nu înțelegem cu adevărat toate aspectele care afectează oamenii și modul în care putem influența pozitiv oamenii, nu vom descoperi niciodată adevăratul succes.

Ca lider, este important să avem în vedere  fenomenul de burnout, experiența angajaților, munca în echipă și ascultarea activă. Acestea sunt, conform cercetărilor, lucrurile care creează culturi de înaltă performanță. Iar acestea nu sunt obiective comerciale, ci umane.

5. Când dați greș, dați greș cu grație

Aceasta nu înseamnă să vă felicitați concurența atunci când aceasta vă depășește. A da greș cu grație înseamnă să dați dovadă de grație în raport cu ce ați învățat atunci când sunteți înfrânt – toate lucrurile pe care le-ați învățat în cursul bătăliei. Atunci când îi întreb pe lideri din întreaga lume despre elementele lor de învățare cu cel mai mare impact, de cele mai multe ori îmi povestesc despre eșecuri. Acelea sunt momentele cu care rezonează cel mai mult.

Chiar dacă credibilitatea, caracterul, experiența și succesul ne pot învăța multe, ceea ce știu toți marii lideri este că aceste lucruri își au locul doar în trecut. Doar atunci când acceptăm că nu putem prezice viitorul – că nu știm exact ce vom face mâine – vom putea să înțelegem schimbarea necesară pentru a avea realizări în viitor.

 

Great People Inside vă pune la dispoziție instrumente construite special pentru compania dumneavoastră în vederea selecției, angajării și dezvoltării celor mai buni candidați.

Descoperirea talentelor potrivite culturii dumneavoastră organizaționale poate fi o sarcină dificilă. Acest lucru necesită o cunoaștere aprofundată a propriei companii și o înțelegere deosebită a candidatului din punct de vedere al personalității, al intereselor, al stilului de lucru și al multor alte caracteristici și abilități. Tehnologia și instrumentele noastre vă vor ajuta în găsirea angajaților competenți, care se vor dezvolta și vor atinge un nivel ridicat de performanță necesar progresului companiei dumneavoastră.

Solicită un demo gratuit!

solicita evaluare gratuita blog

5 Modalități De a Vă Descoperi Latura Creativă

Cu toții suntem creativi. Depinde de noi să ne aducem creativitatea la suprafață.

Ce înseamnă pentru dvs. a fi „creativ”?

Pe vremuri credeam că studenții de la arte plastice, oamenii de modă, actorii și artiștii muzicali erau singurele persoane eligibile să se numească „creative”. Știți dumneavoastră, stereotipul pe care îl vezi la televizor și în filme.

Cât de tare mă înșelam!

A fi creativ necesită să gândești dincolo de „norme”, să le privești de sus și chiar să le ocolești uneori, pentru a depăși așteptările altora și a le stimula simțurile. Este vorba despre utilizarea imaginației pentru a veni cu o idee nouă. Acest aspect este valabil pentru oricine, la orice loc de muncă, sau în contextul oricărei pasiuni. De la părinții care stau acasă pentru a se ocupa de copiii lor, la profesioniștii din corporație, toți putem fi creativi oricare ar fi formarea noastră.

Avantajele explorării laturii creative sunt importante și de aceea reprezintă un aspect pe care v-aș încuraja să îl explorați când sunteți singur, cu prietenii și familia sau la locul de muncă. Iată doar câteva moduri în care creativitatea vă poate îmbunătăți considerabil calitatea vieții de zi cu zi:

  • O reducere a stresului, a anxietății și a tulburărilor afective
  • Veți explora concepte noi și veți înțelege diferite perspective, ceea ce reprezintă o calitate esențială în rezolvarea problemelor!
  • Creativitatea vă poate învăța foarte multe despre dvs. și, ca urmare, vă poate spori conștiința de sine
  • Este gratuit să vă explorați partea creativă. Cui nu-i plac lucrurile gratuite!?
  • Vă permite să generați idei noi, să vă formați noi pasiuni și să progresați!

Totuși, dacă vă spuneți„pur și simplu nu sunt genul de om creativ”, este foarte probabil să nu fie adevărat. Poate că nu ați fost în mediul potrivit pentru ca creativitatea dumneavoastră să înflorească cu adevărat. Cu toții avem de câștigat de pe urma câtorva sfaturi pentru a ne orienta în direcția corectă și pentru a ne ajuta pe parcurs. Încercați să aplicați recomandările de mai jos pentru a vă descoperi firea creativă:

 

  1. Pentru a fi mai creativ, explorați necunoscutul.

În termeni simpli, nu știm decât ceea ce știm și numai atunci când învățăm mai multe lucruri, începem să știm mai multe lucruri. Dacă constatați că rutina domină în fiecare zi, tot ceea ce faceți pare o simplă repetiție, nu-i așa? Știți cum va decurge ziua dvs., pentru că fiecare zi este la fel. Nu este de așteptat nimic ieșit din comun, deoarece nu ați schimbat nimic în legătură cu modul în care se va desfășura ziua dvs. în comparație cu zilele trecute.

Încercați să vă schimbați încetul cu încetul ziua. Timp de cinci minute până la o oră (în funcție de cât timp aveți la dispoziție), încercați să învățați ceva nou sau să faceți ceva nou. Trăim într-o epocă în care întreaga lume ne este la îndemână, literalmente. Învățați o nouă expresie într-o limbă străină sau mergeți în țara respectivă și învățați limba. Dacă nu ați fost niciodată la o conferință de afaceri, încercați să mergeți! La urma urmei, nu știți niciodată cu cine vă veți întâlni, ce veți învăța și ce uși vi se vor deschide. Mai presus de orice altceva, veți avea acea experiență la care să reflectați și pe care să o tratați ca pe o oportunitate de învățare din care puteți dobândi inspirație.

  1. Fiți în preajma celor care emană pasiune.

Se spune că sunteți media celor cinci oameni cu care petreceți cel mai mult timp. Notați-vă aceste cinci nume! Cine sunt ei? Ce fac ei? Și mai ales, sunt pasionați de meseria lor și de viața lor? Dacă nu au un punctaj prea mare în ceea ce privește ultimul aspect, încercați să deveniți mai conștient de această problemă. Firește, asta nu înseamnă că acei oameni nu sunt buni. Totuși, cei cu lipsă de pasiune tind să proiecteze o perspectivă negativă asupra majorității lucrurilor, iar acest lucru va fi toxic în dezvoltarea dvs. ulterioară. Acești oameni tind să se bucure de zonele lor de confort și se tem să se aventureze în afara acestora, de teamă să nu se întâlnească cu monstrul pe care îl numim „eșec”.

Cei din jur nu trebuie să se asemene cu dvs., în sensul că nu trebuie neapărat să lucreze în același domeniu. Pur și simplu trebuie să dea dovadă de pasiune pentru profesia lor, astfel încât perspectivele și modalitățile lor de lucru să vă poată influența într-un mod pozitiv. Veți învăța să vă reveniți după eșecuri și să veți fi inspirat să vă mențineți motivația, hotărârea și talentele creative. Să zicem doar că ar fi mult mai greu, dacă nu imposibil, să implementați aspectele esențiale ale succesului dacă ați fi înconjurat de persoane care nu fac decât să se plângă. Faceți-vă o favoare și protejați-vă pasiunea și spiritul creativ, petrecând mai puțin timp în jurul acestor oameni. Iubiți-i de la distanță și dezvoltați-vă.

  1. Deconectați-vă telefonul și fiți singur.

Aceasta este poate una dintre cele mai eficiente modalități pe care le pot găsi, de a aprinde scânteia creativă din interiorul meu. Există ceva cu adevărat special în a fi departe de orice „influență” și a fi singur cu gândurile tale. Când te deconectezi, nimeni nu îți ghidează gândurile în afară de tine –  fără modele Instagram cu citate inspiraționale, fără liste de redare Spotify pe „repeat”, concepute pentru a-ți facilita fluxul creativ. Nimic din toate acestea –  doar tu și gândurile tale.

Începi să te concentrezi mai mult asupra structurii gândurilor tale și să explorezi cât de ciudate pot deveni aceste gânduri. Ați avut vreodată această experiență? Încercați-o cât mai curând, chiar vă va ajuta. Dacă sunteți suficient de disciplinat, poate vă veți putea aloca cinci minute pe zi în acest scop, prelungind această durară cu câte cinci minute de fiecare dată. Testați acest lucru și anunțați-mă dacă v-a ajutat.

  1. Răsfățați-vă cu muzică și filme.

Muzica și filmele au ceva ce poate să trezească instantaneu o emoție profundă și să o aducă la suprafață. Dacă ascultați un anumit gen de muzică sau urmăriți un anumit gen de film, acest lucru chiar vă poate îndrepta gândurile către anumite spații nebănuite. Consumul regulat al acestor forme de media va acționa negreșit ca stimul asupra talentului dvs. creativ. Veți fi inspirat, influențat pozitiv și, cel mai probabil, veți simți că este necesar să vă folosiți de resursele de energie nou-descoperite într-o formă de artă.

  1. Asumați-vă un risc.

Ultimul meu sfat este să vă asumați riscuri, de mai mare și mai mică amploare. Se spune că „norocul îi favorizează pe cei curajoși”, ceea ce înseamnă pur și simplu  că persoanele curajoase vor primi adesea cele mai mari recompense. Dacă sunteți ca mine și ați crezut odată că nu aveți talent creativ, asumați-vă un risc și arătați-i lumii ce puteți face. Sunt sigur că veți avea o surpriză.

Creativitatea ne impune să devenim vulnerabili, oarecum. Trebuie să căutăm în adâncul nostru resursele pentru a demara procesul creativ. Când le arătăm altora acest lucru, poate părea înfricoșător. S-ar putea să aveți gânduri precum: „Și dacă oamenii vor crede că sunt ciudat?” sau „Ce se întâmplă dacă ei pur și simplu nu îmi înțeleg viziunea !?”. Lucrul bun de remarcat este că atunci când vine vorba de creativitate, nu există reguli! Și, surpriză, indiferent dacă alegeți să participați la un efort creativ sau nu, oamenii vă vor judeca! Drept urmare, de ce să nu încercați?

Nu vă temeți de creativitate. Folosiți-vă imaginația și faceți din creativitate o resursă importantă în viața dvs.

Great People Inside vă pune la dispoziție instrumente construite special pentru compania dumneavoastră în vederea selecției, angajării și dezvoltării celor mai buni candidați.

Descoperirea talentelor potrivite culturii dumneavoastră organizaționale poate fi o sarcină dificilă. Acest lucru necesită o cunoaștere aprofundată a propriei companii și o înțelegere deosebită a candidatului din punct de vedere al personalității, al intereselor, al stilului de lucru și al multor alte caracteristici și abilități. Tehnologia și instrumentele noastre vă vor ajuta în găsirea angajaților competenți, care se vor dezvolta și vor atinge un nivel ridicat de performanță necesar progresului companiei dumneavoastră.

Solicită un demo gratuit!

solicita evaluare gratuita blog