5 motive pentru care angajații preferă munca independentă și de ce aceasta este în avantajul tău

Găsește angajați cărora să le pese de afacerea ta ca și cum ar fi a lor.

Chiar dacă angajatorii dau de multe ori vina pe angajați (sau pe atitudinea unei întregi generații) pentru lipsa de implicare, adevărul este că mulți salariați nu doresc decât să aibă grijă de compania pentru care lucrează ca și cum ar fi propria lor afacere. Pentru acești oameni valoroși, eu folosesc termenul de angajați cu mentalitate independentă.

Să analizăm primele cinci motive pentru care cineva alege să lucreze pe cont propriu. În acest mod, vei vedea că cei mai buni angajați sunt cei cu o mentalitate de liber profesionist.

1. Flexibilitate

Principalul motiv pentru care cineva alege să devină liber profesionist este să-și controleze destinul. O bună parte din acel sentiment de control se datorează flexibilității și libertății de a alege. Posibilitatea de a decide când să lucreze și încotro să își canalizeze eforturile.

Potrivit proiectului Citrix Work 2035, 88% dintre angajați declară că vor căuta în viitor locuri de muncă care să le ofere o flexibilitate deplină în ceea ce privește programul de lucru și locația. Nici nu e de mirare, după mai mult de un an de telemuncă pentru majoritatea oamenilor.

2. Echilibrul dintre viața profesională și cea personală

Orice antreprenor știe că nu există aproape nicio linie de demarcație între viața personală și viața dedicată afacerii. Echilibrul dintre viața profesională și viața personală este o noțiune falsă atunci când lucrezi pe cont propriu, deci, în cel mai bun caz, te asiguri că munca ta este potrivită pentru viața ta și nu invers.

În mod similar, angajații din ziua de azi pun viața personală pe primul plan. La fel ca și cei care desfășoară activități independente, angajații cu mentalitate independentă caută un loc de muncă care să se potrivească cu viața pe care doresc să o trăiască. Atunci când se întâmplă acest lucru, ei fac toate eforturile necesare, deoarece consideră că munca face parte din viața lor personală. Programul de la 9 la 17 reprezintă un model învechit. Angajatul care desfășoară activități independente nu vrea neapărat să evadeze de la locul de muncă, dar vrea să fie sigur că există un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală.

3. Autorealizarea

Un factor motivațional important pentru independență este să te străduiești întotdeauna să îți atingi potențialul maxim și să vezi rezultatele tangibile ale eforturilor tale. Rezultatul este mai important decât randamentul, deoarece nu contează așa de mult orele lucrate. Este vorba de cum te vezi pe tine însuți și de sentimentul de mândrie și realizare – dar și de rezultatele obținute.

De ce nu și-ar dori un angajator să aibă angajați care se străduiesc să fie cât mai buni? Angajatorii ar trebui să-și dorească ca angajații să se ridice la propriile standarde, care le pot depăși chiar pe ale companiilor, deoarece nu aprobarea este în joc aici. Este vorba de imaginea de sine a lor.

4. Misiune

Liber profesionistul nu renunță. El își construiește propriul vis și nu va exista niciun obstacol de nedepășit pentru el.

Angajații cu mentalitate de liber profesionist vor să participe la ceva mai mult – la misiunea, impactul și scopul unui brand. Nici angajații care lucrează într-o companie cu valori similare cu ale lor nu renunță. Ei fac eforturi pentru un scop mai înalt.

5. Impact

Chiar dacă banii și susținerea unui stil de viață reprezintă adesea obiectivul principal al unui liber profesionist, nu constituie singurul motiv pentru care acesta muncește atât de mult. Este vorba și de a aduce o schimbare în comunitatea sa, în lume și în rândul celor pe care îi deservește. Doar banii nu sunt suficienți pentru a-i susține pe cei mai inveterați liber profesioniști. Impactul asupra vieților celorlalți este combustibilul care le întreține elanul.

Cercetările Gartner arată că 74% dintre angajați se așteaptă ca angajatorul lor să fie implicat activ în problemele sociale actuale. Acest sentiment de impact asupra lumii din afara companiei este ceea ce îi menține pe angajați implicați – și îi face mândri de compania lor.

Deoarece companiile continuă să se deschidă după pandemie, multe se luptă să își găsească suficienți lucrători. Trebuie să fim foarte atenți la ce își doresc cei mai buni angajați ai viitorului. Va fi important ca angajatorii să învețe cum să recruteze, să sprijine și să încurajeze mentalitatea de liber profesionist în rândul angajaților. Există aici o oportunitate pentru câștig de ambele părți: Angajații care caută autonomia și satisfacția de a lucra pe cont propriu, fără riscurile implicate, și angajatorii care câștigă astfel un efectiv care va avea grijă de afacerea lor ca și cum ar fi propria afacere. Acest lucru face ca cei mai buni angajați ai viitorului să fie cei cu o mentalitate de liber profesionist.

Platforma Great People Inside le oferă, și pe timp de criză, organizațiilor posibilitatea de a gestiona și de a-și structura operațiunile de HR în procese precum managementul schimbării, managementul carierei precum și dezvoltarea liderilor într-un mediu VUCA. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, managementul timpului precum și planurile de dezvoltare ale angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, online și într-un timp scurt.

Contactați-ne pentru a afla cum vă putem ajuta!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este gpi_btn_07.png

Sursa: entrepreneur.com

5 moduri de a fi eficient în dobândirea unor noi abilități

Învățarea unei noi abilități poate fi unul dintre cele mai satisfăcătoare lucruri pe care le poți face pentru a te dezvolta. Să deprinzi o nouă abilitate nu reprezintă doar o decizie inteligentă din punct de vedere financiar, ci este utilă și pentru sănătatea ta mentală. Dobândind abilități, te simți mai puternic și ți se formează noi conexiuni neuronale în creier. Cea mai bună cale de a-ți schimba viața este să începi cu modul tău de gândire. Iar învățarea de noi abilități reprezintă, efectiv, abordarea ideală.

Când în viață te confrunți cu rutina, nu este de ajuns să ai acces doar la distracție pentru a te reîncărca. Divertismentul poate fi util în weekend – dar dacă nu înveți nimic nou ani de zile, vei începe să-ți urăști munca.

Sistemul tradițional de educație presupune să terminăm liceul și facultatea și apoi să lucrăm pentru tot restul vieții noastre. Această strategie funcționa poate cu 30 de ani în urmă, când lumea se îndrepta cu pași timizi spre era informației. Dar nu mai este de mare utilitate în ziua de azi. Pentru a prospera în zilele noastre, învățarea trebuie să devină o obișnuință și este necesară îmbunătățirea continuă a abilităților, pentru a te menține relevant și competitiv.

Una dintre cele mai mari provocări în învățarea de după terminarea studiilor este că ești singur în această călătorie. Dacă încerci să înveți dintr-o carte sau un curs online cu o serie de tutoriale video, acest demers poate deveni relativ stresant. Elevii și studenții învață cel mai bine atunci când sunt energici și mulțumiți. Iar singura modalitate de a te simți energic și mulțumit în timpul călătoriei tale de învățare este de a face parte dintr-o comunitate cu aceleași obiective de învățare ca tine.

1. Înscrie-te la un curs online bazat pe cohorte

În prezent, sunt multe cursuri online bazate pe cohorte, iar acestea au de obicei o comunitate formată în jurul lor. Apartenența la o comunitate îți poate afecta călătoria de învățare în moduri foarte subtile, nu tocmai evidente. Amintește-ți, ești media celor cinci oameni din jurul tău.

Dacă faci parte dintr-o comunitate de învățare în care vezi că alți cursanți au obiective similare cu ale tale și dacă observi că fac progrese în călătoria lor profesională, este foarte probabil să crești împreună cu ei. Vei simți o presiune pozitivă de a avea rezultate.

2. Înscrie-te la un program mastermind

După finalizarea cursului online, te poți gândi să intri într-o comunitate mastermind în care călătoria de învățare poate continua. O comunitate mastermind este în general condusă de un mentor, iar din această comunitate vor face parte cei mai buni dintre cei mai buni cursanți.

Abonamentele în cadrul comunităților mastermind pot fi costisitoare, dar sunt demne de luat în calcul, deoarece ideile de carieră și afaceri pe care le obții într-o astfel de comunitate chiar își vor merita prețul.

3. Fă-ți un blog despre ce ai învățat

Pentru a te asigura că nu uiți cunoștințele dobândite, ia notițe și scrie despre lucrurile învățate în blogul tău. Scrierea îți organizează procesele mentale și reprezintă una dintre cele mai bune modalități de a reține informațiile.

Dacă scrii într-un blog public, poți, de asemenea, să îți consolidezi în același timp brandul și chiar poți începe să ai unii abonați care vor dori să îți copieze notițele. Mulți mentori online și-au construit o bază de susținători pentru că au început să își publice însemnările.

4. Implementează lecțiile învățate

Trebuie să te asiguri și că implementezi ceea ce înveți. Implementarea este foarte importantă, deoarece atunci când implementezi lecțiile pe care le-ai învățat și obții rezultate, vei avea parte de validarea procesului de învățare. Validarea cunoștințelor dobândite va asigura că acele concepte pe care încerci să le înveți vor trece de la rangul de informație la cel de înțelegere.

Odată ce înțelegi ceva nou, te vei simți puternic și perspectiva ta se va extinde. Și odată extinsă perspectiva ta către noi orizonturi, nu vei mai putea niciodată să revii la starea ta inițială de gândire.

De asemenea, implementarea lucrurilor învățate îți va asigura un proiect de care să dispui. Ești angajat pentru ceea ce poți face, nu pentru ceea ce știi. Certificatele pentru cursuri online demonstrează de obicei că știi ceva, dar nu neapărat că poți face ceva. Când realizezi un proiect, proiectul dovedește că poți și, cine știe, acesta poate deveni o ocupație part-time sau chiar o afacere, într-o bună zi.

5. Devino mentor digital și învață-i și pe alții ce știi

În sfârșit, începe să le transmiți și discipolilor tăi ceea ce ai învățat. Dacă ai deja un blog sau vlog despre ceea ce știi, vei avea și un public. Creează un grup mastermind mai mic în care să fii mentor și ajută-ți cursanții. Acest lucru va avea loc în principal online. Astfel vei deveni, efectiv, un mentor digital al cursanților tăi. Predarea este una dintre cele mai bune modalități de a învăța, deoarece te obligă să îți simplifici conceptele pe care le ai deja în minte.

Platforma Great People Inside le oferă, și pe timp de criză, organizațiilor posibilitatea de a gestiona și de a-și structura operațiunile de HR în procese precum managementul schimbării, managementul carierei precum și dezvoltarea liderilor într-un mediu VUCA. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, managementul timpului precum și planurile de dezvoltare ale angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, online și într-un timp scurt.

Contactați-ne pentru a afla cum vă putem ajuta!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este gpi_btn_07.png

Sursa: entrepreneur.com