Cum să cultivi un nivel mai ridicat de inteligență emoțională în rândul angajaților tăi

Dacă faci totul așa cum trebuie, vei înregistra o creștere a productivității și conexiunii emoționale a membrilor echipei, iar relațiile cu clienții vor avea de câștigat – și beneficiile nu se opresc aici. 

Inteligența emoțională (uneori numită EQ sau EI) are puterea de a redefini locul de muncă la toate nivelurile. Dacă îți dezvolți inteligența emoțională, vei deveni un lider mai răbdător, vei avea o înțelegere intuitivă a sentimentelor și gândurilor altor oameni, vei acționa cu mai multă compasiune și vei câștiga încrederea echipei tale. Mai mult, vei reuși chiar și să îți ții emoțiile sub control, luând decizii mai logice, păstrându-ți calmul și detașarea atunci când ești sub presiune. 

Angajații tăi pot beneficia la rândul lor de pe urma inteligenței emoționale. Dacă ai avea o întreagă echipă de oameni cu un EQ ridicat și niveluri constante de control emoțional și compasiune, ipotetic vorbind, te-ai bucura de mai multă productivitate, conexiune emoțională între membrii echipei, relații mai bune cu clienții și multe alte beneficii. 

Întrebarea este, cum poți cultiva un nivel mai ridicat de inteligență emoțională în rândul echipei tale? 

Înțelege elementele inteligenței emoționale

Inteligența emoțională poate fi definită și înțeleasă într-o varietate de moduri, dar voi reda mai jos câteva din caracteristicile esențiale ale acesteia: 

Autocunoaștere și înțelegere. Oamenii inteligenți emoțional sunt capabili de autocunoaștere și înțelegere. 

Autoreglare. Ei sunt capabili și să își autoregleze și să își controleze emoțiile. 

Empatie. Oamenii cu un nivel ridicat de EQ nu au dificultăți în a-și exprima empatia și compasiunea, stabilind relații cu cei din jur și simțind ceea ce simt și aceștia. 

Interacțiuni sociale pozitive. Inteligența emoțională facilitează stabilirea unor interacțiuni sociale pozitive. Asta înseamnă să îi asculți pe ceilalți când se descarcă, să le oferi sfaturi semnificative, să îți exprimi empatia și să îi faci pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei înșiși. 

Exersează ascultarea activă

Exersează ascultarea activă în cadrul echipei. Ascultarea activă înseamnă să fii atent la ce spune cineva, intervenind doar ocazional pentru a te asigura că ai înțeles tot. În plan social, aceasta este la polul opus față de situația în care participanții la o ședință vorbesc unii peste alții. 

Poți exersa ascultarea activă prin semnalarea și minimizarea întreruperilor în contextul ședințelor sau al altor tipuri de reuniuni. Poți de asemenea să îți deprinzi angajații să adreseze întrebări semnificative și să se concentreze asupra interlocutorului. 

Cu timpul, angajații tăi vor învăța să îl asculte mai eficient pe celălalt. În acel moment, vor putea să se înțeleagă mai bine gândurile și sentimentele celuilalt și vor putea da dovadă de mai multă răbdare. 

Încurajează exprimarea deschisă a emoțiilor

Unele medii de lucru suferă de acumularea de sentimente negative de tipul geloziei sau al indignării. Oamenii se manifestă pasiv-agresiv, se mint unii pe alții și caută oportunități de a se răzbuna subtil. Însă toate aceste probleme pot fi adesea evitate atunci când oamenii se simt confortabil cu exprimarea deschisă, explicită a sentimentelor. 

De exemplu, încurajează-ți angajații să spună lucruri de genul, „Sunt stresat din cauza volumului mare de lucru cu care m-am confruntat în ultimul timp. Poți să mă ajuți preluând câteva din sarcinile mele?” în loc de „Tu de ce nu contribui niciodată?” Asta va stimula un mediu de lucru mai sănătos și va rezolva potențialele probleme mult mai repede. 

Adoptă o abordare flexibilă 

Problemele emoționale nu pot fi întotdeauna rezolvate prin empatie sau prin câteva scuze. Dacă o persoană se simte foarte stresată și dacă în joc este o problemă personală, va trebui să iei măsuri mai consistente. Pentru a răspunde mai bine nevoilor angajaților și pentru a-i încuraja să răspundă la rândul lor nevoilor celorlalți, încearcă să menții un mediu de lucru cât mai flexibil și autonom. Ca bonus, mediile de lucru autonome au un nivel mai ridicat de fericire. 

Recunoaște stresul și reacționează în consecință

Una dintre principalele experiențe emoționale vizibile la locul de muncă este stresul. Atunci când ne simțim stresați, ne pierdem din concentrare, productivitate, amabilitate și eficiență. Dacă angajații tăi își îmbunătățesc capacitatea de a recunoaște semnele timpurii ale stresului, atât la nivelul lor cât și la al celorlalți, ei dobândesc cu timpul mai mult control asupra acestor sentimente. 

Îmbunătățește conexiunile interpersonale din echipă

Inteligența emoțională este de efect doar dacă este exersată consecvent. Și nu o vei putea exersa consecvent decât dacă angajaților tăi chiar le pasă unul de altul. În consecință, una dintre cele mai bune strategii de a crește EQ-ul echipei este de a facilita legături mai bune între membrii acesteia. Organizează evenimente de team building și încurajează-ți angajații să se cunoască reciproc. 

Fii un bun exemplu 

În fine, nu uita de puterea exemplului. Ești liderul organizației, sau cel puțin ești un membru influent al echipei. Oamenii sunt atenți la tot ceea ce faci și chiar dacă nu îți dai seama, probabil te vor imita. Dacă îți exersezi constant răbdarea, empatia, autocontrolul și înțelegerea, ceilalți îți vor urma exemplul. Poate fi dificil de realizat dacă ai probleme de inteligență emoțională sau dacă nu ai multă practică în domeniu – dar va trebui să îți dai silința dacă vrei ca membrii echipei tale să adopte la rândul lor aceste obiceiuri. 

Inteligența emoțională nu se referă doar la cât de frumos te porți cu ceilalți sau la mediul de lucru confortabil pe care îl creezi. Cu mai multă inteligență emoțională, organizația ta va înregistra și câștiguri financiare. Este un proces lent și iterativ, mai ales dacă organizația ta nu este inițiată în domeniul inteligenței emoționale, dar merită din plin investiția. 

Platforma Great People Inside le oferă, și pe timp de criză, organizațiilor posibilitatea de a gestiona și de a-și structura operațiunile de HR în procese precum managementul schimbării, managementul carierei precum și dezvoltarea liderilor într-un mediu VUCA. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, managementul timpului precum și planurile de dezvoltare ale angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, online și într-un timp scurt.

Contactați-ne pentru a afla cum vă putem ajuta!

solicita evaluare gratuita blog

Sursa: entrepreneur.com

Învață de la ceilalți: Trei lecții de la startup-uri, pe care le vei putea aplica în propria afacere

Este esențial să renunți la expresia „așa se face dintotdeauna” și să te hrănești cu experiențele și lecțiile din ecosistemul startup-urilor.

Startup-urile reprezintă un element cheie în reorientarea industriilor și a piețelor, datorită modului în care contestă atitudinile de tipul „așa se face dintotdeauna”, luând în considerare soluții noi, lucru care generează lecții și experiențe: de la dezvoltarea de noi linii de afaceri, intrarea pe noi piețe naționale, adaptarea la noi abordări culturale, până la obținerea finanțării.

Potrivit unui studiu al Băncii Interamericane de Dezvoltare (IDB), numit „Companiile mari, startup-urile și inovația în America Latină. Promisiuni și provocări”, una dintre caracteristicile care diferențiază ecosistemele latino-americane de altele mai dezvoltate este legătura redusă a marilor companii cu lumea antreprenorială și inovațională, ceea ce se traduce prin cunoștințe irosite de către noii antreprenori, precum și bariere – care nu ar trebui să existe – în calea apariției unor întreprinderi dinamice.

De aceea – cel puțin în următorii câțiva ani – este esențial să lăsăm în urmă sintagma „așa se face dintotdeauna” și să ne hrănim cu experiențele și lecțiile ecosistemului startupurilor, pentru a ne putea adapta la o lume diferită de cea din 2020 pe care o lăsăm în urmă, unde tendințele s-au consolidat, consumatorii se mișcă mai repede, este esențial să se stabilească o rețea de alianțe cu abordări din ce în ce mai cuprinzătoare, dar și digitalizarea necesară, prin care să garantăm că nu pierdem controlul afacerilor noastre.

Care sunt principalele lecții pe care întreprinderile tradiționale le pot desprinde din abordarea startup-urilor?

Inovează, inovează și iar inovează. Este foarte ușor ca un concept de afaceri să fie „înghițit” de concurență. Vor exista întotdeauna persoane dispuse să ofere pe piață un produs mai ieftin, mai confortabil sau mai accesibil, așa că esențial este să fii într-un proces de continuă perfecționare. Una dintre principalele bariere apare atunci când inovația ține de un singur domeniu de activitate sau se aplică numai produselor finale. Inovația este un proces exhaustiv, la care participă întreaga organizație, cuprinzând toate aspectele operaționale critice: de la procese până la livrarea produsului sau serviciului către utilizator.

Ai încredere în factorii de diferențiere (și caută încontinuu să-i consolidezi). Aproape toți antreprenorii pe care îi cunosc își exprimă foarte clar grija fundamentală: cum se poate finanța proiectul? Una dintre lecțiile pe care le-am învățat la Justo este că trebuie să te concentrezi asupra factorilor de diferențiere. Pentru noi, a fost o provocare să intrăm pe o piață dominată de aplicații pentru livrarea de alimente.

Am schimbat accentul: vrem să oferim o platformă care să le permită proprietarilor de restaurante să aibă control asupra afacerii. Cu această abordare, am reușit să facem parte din programul de accelerare Y Combinator și să începem procesul de expansiune în toată America Latină.

Explorarea unor căi diferite. Startup-urile se caracterizează prin faptul că spun o poveste diferită de a antreprenoriatului tradițional. Un exemplu este căutarea de aliați și trezirea interesului investitorilor care vor să dea o valoare adăugată afacerii lor, dincolo de capital, dar și să intre pe noi piețe. În toate aceste aspecte, este esențial să investighezi și să înveți diferitele legi ale fiecărei țări, pentru a evidenția punctele forte ale proiectelor. În calitate de antreprenori, avem ocazia de a reacționa rapid la schimbările pe care le putem observa la clienții și partenerii noștri și în mediul nostru. Știu că poate părea că nu facem altceva decât să ne adaptăm din mers, însă aceasta este una dintre cele mai importante lecții – să ne amintim că singurele constante sunt schimbarea și adaptarea.

Platforma Great People Inside le oferă, și pe timp de criză, organizațiilor posibilitatea de a gestiona și de a-și structura operațiunile de HR în procese precum managementul schimbării, managementul carierei precum și dezvoltarea liderilor într-un mediu VUCA. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, managementul timpului precum și planurile de dezvoltare ale angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, online și într-un timp scurt.

Contactați-ne pentru a afla cum vă putem ajuta!

solicita evaluare gratuita blog

Sursa: entrepreneur.com

3 avantaje majore ale investițiilor în startup-uri

Investitorii din retail pot acum să acceseze startup-uri prin intermediul unor platforme precum Republic și Wefunder. Deși reprezintă o clasă de active cu risc ridicat, startup-urile le oferă investitorilor anumite avantaje semnificative.

Până nu de mult, investițiile în startupuri erau rezervate celor extrem de înstăriți și fondurilor de investiții greu de accesat. În primul rând, autoritățile de reglementare au impus restricții care au fost concepute pentru a proteja investitorii mai mici de investiții complexe sau, mai rău, de escrocherii. Aceste protecții sunt bine intenționate, dar, pe măsură ce investitorii au devenit extrem de conștienți de faptul că o mare parte din câștigurile companiilor cu creștere ridicată vin înainte de oferta publică inițială, au cerut un sistem mai echitabil. Cea mai accesibilă soluție în acest sens este crowdfunding de capital (equity crowdfunding).

Platforme precum Republic și Wefunder permit aproape oricui să investească doar 10 USD în startup-uri pe care le susține și pentru care întrevede o evoluție. Este o situație win-win, întrucât investitorii au acum acces ușor la mii de startup-uri interesante, iar antreprenorii au un nou canal semnificativ de colectare a capitalului în faza incipientă. Investițiile în startup-uri sunt mult mai riscante decât, să zicem, un fond tranzacționat la bursă S&P 500, dar clasa de active le oferă, de asemenea, investitorilor beneficii pe care cu greu le poate furniza piața de capital. Iată trei dintre acestea.

Capital social

Cineva ar putea să investească în Netflix, deoarece consideră că va continua să domine piața de streaming și că prețul acțiunilor sale va crește. Nu este nimic în neregulă în acest sens și este posibil să aibă dreptate, dar banii investiți nu intră într-un cont bancar pentru a contribui la finanțarea The Notebook 2. În schimb, atunci când investitorii pompează bani într-o startup pe o platformă de crowdfunding de capital, acești bani vor ajuta direct compania să își îndeplinească misiunea.

Multe dintre aceste startup-uri urmăresc obiective care ajută omenirea într-un fel sau altul. Agora, de exemplu, își propune să ajute întreprinderile mici să concureze cu giganții online, punând la dispoziție online inventarul magazinelor locale astfel încât consumatorii să îl găsească și să îl cumpere. Leah Labs este o companie de biotehnologie axată pe câini, care dezvoltă tratamente pentru bolile incurabile în prezent. Investitorii pot găsi companii care se aliniază la valorile și pasiunile lor și contribuie direct la aceste eforturi. Investițiile de acest tip înseamnă mai mult decât un câștig financiar.

Riscuri mari, recompense pe măsură

Investiția într-un startup este mult mai riscantă decât investiția într-un stoc „blue chip”, iar investitorii ar trebui să contribuie doar cu ce își pot permite să piardă. Dacă aceștia mizează tot pe o companie înființată de 6 luni, care arde 100 000 de dolari pe lună, nu e greu de imaginat că ar putea pierde totul. Dar, așa cum se întâmplă adesea, riscul vine la pachet cu potențialul unei victorii majore. Iată o cifră impresionantă: randament de 6 000 de ori mai mare decât investiția. Aceasta este rentabilitatea investitorului Garry Tan din investiția sa de 300 000 de dolari în Coinbase în 2012. Miza sa a fost de aproximativ 2 miliarde de dolari la oferta publică inițială.

Cei mai mulți nu vor avea parte de asemenea venituri, dar cu siguranță acestea reprezintă un factor motivant pentru finanțarea unui startup mic cu planuri mari. Investitorii ar trebui să abordeze aceste oportunități cu scopul de a transforma un dolar în 50 $ sau 500 $. Sau, în cazul lui Tan, 6 000 de dolari (înainte de diluare).

Este nevoie de un set diferit de instrumente pentru a evalua investițiile inițiale, față de capitalul public, dar multe lecții se aplică ambelor clase de active. Una dintre cele mai mari diferențe este că startup-urile necesită ca investitorii să-și imagineze ce ar putea merge bine, în timp ce o mare parte din investițiile bursiere presupun să înțelegi ce ar putea merge prost.

Lichiditatea sau lipsa acesteia

Putem formula în mai multe moduri acest concept, dar vom adopta perspectiva optimistă. Când un investitor investește bani într-o companie pe care o găsește pe o platformă de finanțare participativă, acțiunile pe care le primește sunt extrem de nelichide. Asta înseamnă că există șanse reduse, dacă nu chiar nule, ca investitorul să poată converti acțiunile înapoi în numerar în următoarele câteva luni, ani sau chiar mai mult. Cei care fac investiții în startupuri au nevoie ca firma să experimenteze un eveniment de lichidare pentru a-și primi banii înapoi. Pentru aceasta este nevoie de o ofertă publică inițială sau o achiziție sau un rezultat mai puțin interesant, cum ar fi o lichidare sau o fuziune cu un alt startup.

În primul rând, acest lucru întărește ideea că oamenii ar trebui să investească doar ceea ce își pot permite să piardă. Chiar dacă în cele din urmă vor avea venituri din investiție, va trece ceva timp și se va întâmpla numai atunci când altcineva va lua decizia.

Iar acesta este un lucru bun, chiar dacă este greu de crezut. Nelichiditatea îi împiedică pe investitori din a lua decizii emoționale sau neprevăzute și îi permite investiției să-și atingă întregul potențial. Unele dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac investitorii bursieri sunt supra-tranzacționarea: cumpărarea și vânzarea pe baza fluctuațiilor pe termen scurt care nu modifică în mod semnificativ parcursul companiei.

Când un investitor pompează bani într-un startup, aceste fonduri sunt blocate. Acest lucru obligă investitorul să adopte o abordare pe termen lung, care este aproape întotdeauna o tactică superioară tranzacționării pe termen scurt.

Un nou orizont

Deoarece schimbările recente în materie de reglementare, dar și progresul tehnologic, au deschis aceste noi clase de active investitorilor cu amănuntul, merită să petreceți ceva timp pentru a afla despre aceste oportunități. CAPVEE a scris recent despre zeci de campanii interesante de crowdfunding de capital, accesibile în prezent pe Wefunder. Deși în niciun caz nu ar trebui să înlocuiască acțiunile sau obligațiunile, activele alternative, cum ar fi startup-urile, ar putea garanta o mică parte din portofoliul investitorului mediu. Această mică alocare ar putea duce la rezultate mai mari decât restul portofoliului combinat.

Platforma Great People Inside le oferă, și pe timp de criză, organizațiilor posibilitatea de a gestiona și de a-și structura operațiunile de HR în procese precum managementul schimbării, managementul carierei precum și dezvoltarea liderilor într-un mediu VUCA. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, managementul timpului precum și planurile de dezvoltare ale angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, online și într-un timp scurt.

Contactați-ne pentru a afla cum vă putem ajuta!

solicita evaluare gratuita blog

Sursa: entrepreneur.com

5 adevăruri despre engagement-ul angajaților pe care nimeni nu vrea să le audă

Când poți accepta aceste adevăruri, poți crea o cultură a succesului durabil. Angajații foarte implicați reprezintă cheia de boltă a succesului în afaceri. Este clar că, cu cât oamenii sunt mai implicați, cu atât mai bine o va duce compania. Iată cinci adevăruri despre implicarea angajaților pe care trebuie să le cunoști dacă vrei să creezi echipe implicate și să obții beneficiile aferente.

Aproape două treimi din angajații unei organizații sunt neimplicați

Primul pas pe drumul spre recuperare este să accepți că ai o problemă. Și totuși, majoritatea directorilor de companii cu care am stat de vorbă nu consideră că au o problemă. Aceștia susțin că firmele lor își ating obiectivele și că performanța lor este aliniată cu media din sectorul lor. Cu toate acestea, în fiecare an, Gallup desfășoară un sondaj de implicare arătând că, în medie, 64% dintre angajați sunt neimplicați. Exceptând cazul în care ești numărul 1 în sectorul tău, este foarte probabil că aproape două treimi din angajații tăi sunt neimplicați. Mai mult, 15 la sută sunt activ neimplicați. Cu alte cuvinte, dacă afacerea ta ar fi o barcă, pentru aproximativ fiecare două persoane care vâslesc din răsputeri spre obiectivele tale, un angajat vâslește în direcția opusă – iar restul sunt doar pasageri.

Imaginează-ți ce beneficii ai avea dacă toată lumea ar vâsli în aceeași direcție.

Majoritatea banilor cheltuiți pentru engagement sunt irosiți

În fiecare an, companiile cheltuiesc în total miliarde pe programele de implicare a angajaților. Cu toate acestea, în fiecare an, cifrele rămân aproximativ aceleași. După părerea mea, acest lucru se datorează faptului că aceste programe tratează simptomele și nu cauzele reale. Pot aduce o îmbunătățire temporară, dar în timp impactul lor scade.

Îmbunătățirile susținute vin prin oferirea de oportunități oamenilor, dezvoltarea abilităților lor și oferirea de feedback pozitiv și recunoaștere pentru eforturile lor. Totuși, rar văd să fie incluse aceste aspecte în programe.

Nu angajații sunt responsabili de lipsa de engagament

Este atât de ușor de dat vina pe angajați pentru lipsa de implicare și, având în vedere că majoritatea programelor se adresează angajaților, ar fi corect să presupunem că aici se află problema majorității companiilor și departamentelor de resurse umane.

Dar, potrivit Gallup, managerii sunt cei care au impactul cel mai semnificativ asupra engagement-ului, adică aproximativ 70% din variațiile scorurilor de implicare a angajaților. Să nu uităm că managerii au un impact direct asupra echipelor lor, deoarece majoritatea angajaților pleacă din cauza managerului, nu din cauza companiei.

Managerii sunt cei responsabili de implicarea activă angajaților. Deoarece managerii sunt responsabili de rezultate, creșterea implicării va facilita obținerea de rezultate. Implicarea ar trebui să fie principalul scop al unui manager, pentru că, odată atinsă, restul va veni de la sine.

Managerii sunt mai puțin implicați decât angajații

Principala provocare este că managerii sunt mai puțin implicați decât angajații. Rezultatele unui sondaj realizat în 2015 de Gallup au indicat faptul că 65% dintre manageri sunt deconectați. Realitatea este că așa cum nu poți aprinde focul cu chibrituri umede, managerii deconectați nu vor genera niciodată angajați implicați. Companiile s-ar descurca mult mai bine dacă programele lor s-ar concentra pe crearea de lideri și manageri implicați, deoarece acest lucru va contribui la dezvoltarea unei culturi a implicării.

Dacă liderilor nu le pasă, atunci de ce le-ar păsa echipelor lor?

Fără abilitare, implicarea este inutilă

Nu scapi de probleme doar pentru că ai o echipă implicată. Echipele trebuie să fie și abilitate, și implicate. Atunci când echipele sunt implicate, ele doresc să obțină rezultatele și obiectivele care le-au fost stabilite. Dar atunci când sunt abilitate, ele au resursele și instrumentele necesare rezultatelor. Aceasta le permite să aibă convingerea că pot avea succes, și va contribui la generarea unui impuls de neoprit.

Implicarea fără abilitare este precum un motor puternic care nu este conectat la roți. Dorința este prezentă, dar capacitatea lipsește cu desăvârșire. Acest lucru va duce la frustrare, demotivare și, în cele din urmă, neimplicare.

Doar atunci când accepți, înțelegi și abordezi aceste adevăruri, vei putea crea programe care să se concentreze pe dezvoltarea managerilor, implicarea lor și crearea de echipe abilitate – toate acestea te vor ajuta să creezi o cultură a înaltei performanțe care să ducă la un succes durabil.

Platforma Great People Inside le oferă, și pe timp de criză, organizațiilor posibilitatea de a gestiona și de a-și structura operațiunile de HR în procese precum managementul schimbării, managementul carierei precum și dezvoltarea liderilor într-un mediu VUCA. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, managementul timpului precum și planurile de dezvoltare ale angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, online și într-un timp scurt.

Contactați-ne pentru a afla cum vă putem ajuta!

solicita evaluare gratuita blog

Sursa: entrepreneur.com