Global Leadership eSummit 2020

Cum să ieșiți din tipar printr-o dezvoltare rapidă, exponențială

De la începutul anului 2020, întreaga lume a trecut prin schimbări incredibile și ireversibile. În aceste vremuri, până nu demult de neînțeles, este nevoie de un leadership puternic pentru a face față în mod corespunzător acestui mediu volatil, incert, complex și ambiguu. 

Pentru a menține o afacere sustenabilă, companiile au nevoie de lideri echipați cu cunoștințele și abilitățile necesare pentru a ține organizația departe de haos. Întrebarea de acum este dacă acești lideri pot sau nu să fie inspirați să facă față provocărilor viitorului. 

Great People Inside anunță cu mândrie că susține evenimentul de leadership al anului, Global Leadership eSummit 2020. Acest eveniment online de două zile va avea ca invitați cinci dintre cei mai mari experți din lume în domenii precum leadership, coaching, mentorat și specialiști în maximizarea talentelor, care vă vor împărtăși din cunoștințele, metodele și tehnicile lor, pe care le-ați putea aplica cu ușurință în organizația dvs. 

Unul dintre principalele momente ale evenimentului va fi prezentarea realizată de Dr. Peter Chee. El este coach-ul nr.1 în inovație strategică și unul dintre coach-ii de top de pe glob. Mai mult decât atât, Dr. Peter Chee este președinte și CEO al ITD World, expert global în dezvoltarea leadershipului, cu peste 30 de ani de experiență în dezvoltarea liderilor din peste 80 de țări. El a creat numeroase programe de coaching, precum meta-modelul Coaching for Breakthrough Success (CBS), The Coaching Principles (TCP), Situational Coaching Model (SCM) și Achievers Coaching Techniques (ACT). Printre nenumăratele sale distincții, este important de precizat faptul că a fost co-autor al mai multor cărți și a pregătit numeroși CEO și CXO de la o serie de organizații excepționale, de la Intel și Chevron la PepsiCo și Nike. 

Ca surpriză o pentru abonații noștri, compania Great People Inside este încântată și onorată să dezvăluie că Dr. Peter Chee va fi principalul nostru Key Note Speaker pentru Conferința Great People Inside de anul viitor, care va avea loc în 13 – 14 Octombrie 2021. 

Învățați și aplicați tehnici eficiente și bune practici pentru a depăși obstacolele interne și externe astfel încât să vă atingeți punctul de inflexiune, să vă țineți departe de stagnare și să ajungeți la un stadiu de creștere rapidă.

Interacționați și învățați de la marii maeștri, liderii de top, talentele cheie și deschizătorii de drumuri din industrie, astfel încât dvs. și echipa dvs. să puteți începe drumul către o creștere exponențială.

Doar astăzi, la înscriere, veți avea ca bonus un set de instrumente gratuite de coaching și o evaluare în valoare de 500 USD de la Coach-ul executiv numărul 1 în lume, Dr. Marshall Goldsmith, și de la cel mai bun coach de inovație strategică de pe glob, Dr. Peter Chee.

Profitați de această mare oportunitate pentru a beneficia de rentabilitatea maximă la cel mai mic cost. Majoritatea locurilor au fost rezervate, așa că înregistrările se vor închide în curând! 

Da! Vreau să mă dezvolt rapid vizitând site-ul www.itdworld.com/gls2020

Achiziționați-vă acum biletul la https://itdworld.com/shop/global-leadership-esummit-2020/ ! Pentru a afla mai multe despre cum să ieșiți din grafic prin dezvoltare rapidă, vizitați pagina: https://itdworld.com/jumping-the-s-curve-to-exponential-growth-innovation/.