scrisoare de intentie Great People Inside Romania

Cele 4 propoziții de care aveți nevoie pentru ca scrisoarea dvs. de intenție să fie observată

În ultimii ani, definiția unei scrisori de intenție eficace s-a schimbat foarte mult.

Au dispărut regulile formale, fixe, guvernând introduceri de o pagină ce începeau, invariabil cu „Stimate Domnule / Stimată Doamnă”. Pe măsură ce durata atenției s-a scurtat, e-mailurile s-au acumulat, iar recrutorii și oamenii de resurse umane au devenit tot mai aglomerați, scrisorile de intenție s-au simplificat.

În prezent, scrisoarea de intenție este mai scurtă, și vă consolidează modul de promovare în fața potențialilor angajatori, subliniind ceea ce este excelent în ceea ce privește „marca dvs.”. Iar scopul său este de a-i face pe aceștia să vă citească CV-ul.

O scrisoare de intenție excelentă realizează acest lucru prin conectarea realizărilor pozitive din trecut și viitor la nevoile din prezent ale viitorilor angajatori. În acest sens, scrisoarea dvs. de intenție abordează patru aspecte privind cariera dvs.: trecutul, prezentul, viitorul și entuziasmul dvs. Aveți nevoie de o singură propoziție excepțională pentru fiecare din aceste puncte. Iar aceasta ar trebui să invite un răspuns din partea viitorului angajator, prin faptul că exprimă foarte clar ce doriți să faceți în continuare și de ce.

Iată în ce constă acest lucru.

O scurtă afirmație despre ce ați realizat

În prima propoziție, comunicați detaliile cele mai relevante privind ceea ce ați pus în plan și informați-vă publicul cu privire la realizările din domeniul dvs.

Astfel, nu ar trebui să scrieți:

„Lucrez într-o companie încă din facultate.”
„Mi-am urmat șefa la următorul loc de muncă după ce a primit un post acolo.”
„Lucrez de cinci ani în divizia de est a companiei mele.”

Niciuna dintre acestea nu comunică informații viitorului șef sau recrutor despre munca desfășurată zi de zi sau despre succesele obținute.

Încercați, în schimb, să scrieți:

„Sunt un profesionist de top în domeniul vânzărilor de produse farmaceutice.”
„Sunt un expert DevOps cu multă experiență în AWS și securitate.”
„Am o istorie în domeniul creativ, realizând reclame TV premiate pentru industria auto în ultimii 15 ani.”

În prima propoziție, furnizați datele specifice privind tipul de muncă desfășurată, cum și de ce o realizați, precum și un adjectiv sau două care să descrie succesul dvs.

O scurtă afirmație privind ceea ce faceți acum

În a doua propoziție, explicați-i publicului țintă care este funcția dvs. actuală și cum aceasta relevă o conexiune între succesele din trecut și realizările viitoare.

Astfel, nu ar trebui să scrieți: „În prezent, sunt director la Acme S.R.L.”
„Lucrez în vânzări de șapte ani.”
„Întotdeauna mi-am menținut interesul pentru industria apei”

Ci, mai degrabă: „Am fost promovat rapid în industria aerospațială.”
„Îmi place munca mea ca manager de servicii pentru clienți în mass media.”
„Provocările proiectării semiconductorilor mă captivează și stau la baza activității mele actuale.”

Împărtășiți energia, interesul sau pasiunea pentru ceea ce faceți în prezent. Nu are sens să vă denigrați angajatorul actual sau postul pe care îl ocupați; în schimb, concentrați-vă pe aspectele pozitive ale lucrurilor pe care vreți să le mențineți la noul loc de muncă.

O afirmație scurtă privind motivul pentru care sunteți entuziasmat

Angajatorii reacționează favorabil la entuziasm. Este un mod excelent de a semnaliza o perspectivă pozitivă, orientată spre realizări, reliefând cel mai eficient motivațiile dumneavoastră. Oferind o notă pozitivă privind căutarea dvs. în cea de-a treia propoziție, îi invitați pe profesioniștii în domeniul resurselor umane și pe recrutori să demareze procesul de interviu cu dvs.

Astfel, nu ar trebui să scrieți:

„Caut mai mulți bani pentru munca pe care o realizez.”
„Trebuie să mă îndepărtez de mediul toxic în care mă aflu în prezent.”
„Deși nu sunt sigur unde voi ajunge, caut doar o schimbare.”

Ci, mai degrabă: „Îmi place să mă ocup de problemele de contabilitate ale companiilor aflate în dezvoltare și sunt în mod special interesat de oportunitățile bazate pe capital de risc.”
„Sunt pasionat de fabricarea de hardware și caut poziții de mare responsabilitate în producția tehnologică din această regiune.” sau,

„Îmi plac provocările marketingului bazat pe date și aplicarea analizei statistice la cheltuielile publicitare – nu doar pentru mediul online, dar și pentru radio și TV.”

O scurtă afirmație privind ceea ce vreți să realizați

A patra propoziție ar trebui să rezulte, în mod logic, persuasiv, din poziția profesionistului pe care l-ați descris în primele trei. Ar trebui, de asemenea, să se concentreze asupra beneficiilor pe care le veți aduce viitorului dvs. angajator, nu asupra temerilor, neplăcerilor sau nemulțumirilor.

Astfel, nu ar trebui să scrieți:

„Sunt îngrijorat de finanțele companiei mele, deci trebuie să mă mut.”
„Șeful meu a fost concediat anul trecut și am pierdut susținerea din partea corporației.”
„M-am săturat de politica de la locul de muncă și trebuie să merg altundeva.”

Toate acestea sunt motive interioare de schimbare, care nu sunt interesante pentru interlocutorul dvs., putând chiar să îl îndepărteze. În schimb, trebuie să îl convingeți că pasul următor este în mod evident în direcția sa.

Deci ar fi mai bine să abordați lucrurile în felul următor: „Caut provocări mai mari în logistică, în domeniul vânzării cu amănuntul, sau în alte domenii.”
„Aș dori să realizez management de proiect la același nivel, în calitate de contractant în domeniul apărării, după 13 ani de lucru în instituții guvernamentale.”
„Întrucât am adăugat tot mai multe beneficii, compensații și activități de planificare succesorală în cadrul portofoliul meu, sunt pregătit să preiau funcția de partener HR la următorul meu angajator.”
sau,
„Doresc să lucrez într-un grup medical de mai mici dimensiuni, în care să îmi asum mai multe responsabilități pe plan administrativ.”

S-ar putea să considerați că este evident ce și-ar dori în continuare o persoană cu parcursul dvs. profesional și CV-ul dvs. Este demn de precizat, totuși, că nu este așa. Dat fiind că traseele profesionale sunt la fel de diferite ca fulgii de zăpadă, nu îl faceți pe viitorul dvs. șef să vă ghicească intențiile. Comunicați-le cât mai clar, ca într-o reclamă la medicamente.

În fine, scrisorile de intenție nu mai sunt de mult ce erau. În 2020, un e-mail de intenție cu cele patru propoziții de mai sus și poate cu o scurtă introducere și completare are cel mult două paragrafe. Este și mai bine să scrii un paragraf sau un paragraf și jumătate.

Dacă utilizați acest format, puteți transmite o imagine pozitivă, orientată spre viitor, viitorilor șefi și asistenților de recrutare ai acestora, în patru propoziții scurte și bine puse la punct. Iar asta este cel mai probabil ceea ce vă va aduce invitația la interviu, pe extraordinara piață a locurilor de muncă din 2020.

Great People Inside vă pune la dispoziție instrumente construite special pentru compania dumneavoastră în vederea selecției, angajării și dezvoltării celor mai buni candidați.

Descoperirea talentelor potrivite culturii dumneavoastră organizaționale poate fi o sarcină dificilă. Acest lucru necesită o cunoaștere aprofundată a propriei companii și o înțelegere deosebită a candidatului din punct de vedere al personalității, al intereselor, al stilului de lucru și al multor alte caracteristici și abilități. Tehnologia și instrumentele noastre vă vor ajuta în găsirea angajaților competenți, care se vor dezvolta și vor atinge un nivel ridicat de performanță necesar progresului companiei dumneavoastră.

Solicită un demo gratuit!


solicita evaluare gratuita blog