6 întrebări de interviu pe care trebuie să le adresați fiecărui candidat la telemuncă
Majoritatea interviurilor de angajare implică un schimb de replici folosind o parte din cele mai frecvente întrebări de interviu, la care se adaugă o parte din cele mai frecvente întrebări comportamentale de interviu.
(Dacă nu sunteți familiarizat cu acestea, iată un ghid practic pentru utilizarea întrebărilor de interviu și evaluarea răspunsurilor unui candidat.)
Evident, obiectivul este să selectăm persoana potrivită pentru postul în cauză, însă modul de desfășurare al activității s-a schimbat definitiv, în parte, dacă nu chiar în totalitate. Pentru a angaja oameni care pot gestiona în mod eficient munca la distanță, teleconferințele, instrumentele de colaborare etc., le-am solicitat conexiunilor mele de pe LinkedIn să îmi furnizeze întrebări care ar trebui luate în considerare pentru viitoarele interviuri pe care le veți organiza.
Iată câteva din cele mai bune întrebări:
„Cum îți structurezi programul de lucru? Cum îți menții concentrarea? Când lucrezi la distanță, cu ce te lupți cel mai mult?”
Să știi cum lucrează candidații – și cum lucrează cel mai bine – contează, indiferent dacă sunt la distanță sau la fața locului. La fel și în cazul înțelegerii modului în care depășesc provocările muncii la distanță.
În plus, interviul video – nu doar unul telefonic – este o necesitate. În acest fel, veți putea vedea cum se prezintă candidații și cât de structurat este spațiul lor de birou.
Un spațiu nestructurat nu este întotdeauna o problemă, dar, în general, persoanele care s-au străduit măcar să își controleze spațiul într-un mod optim, tind să se descurce mai bine.
Deși nu este o metodă infailibilă, este cel puțin o indicație.
„Cum îți menții echipa implicată și conectată – și stimulezi colaborarea echipei – în condiții de muncă la distanță?”
Evident, o întrebare pentru pozițiile de conducere, dar una care poate fi aplicată oricărui post la distanță. Ce măsuri a luat candidatul pentru a rămâne conectat cu alți angajați? În ce alte feluri a întreprins candidatul măsurile informale de leadership pentru a-i ajuta pe alți oameni să se implice și să colaboreze cât mai mult?
Angajații cei mai buni în regim de telemuncă lucrează bine fără să fie nevoie de prea multă supraveghere. Iar ei acționează ca veritabili membri ai echipei fără să li se ceară în mod explicit să ridice nivelul și să se implice.
„Dă-mi un exemplu de moment în care a trebuit să colaborezi pentru a genera rezultate până la termenul limită, ca parte a unei echipe de proiect distribuite.”
Întrebările de interviu axate pe comportament sunt extrem de recomandate. Chiar dacă acțiunile din trecut nu garantează acțiunile din viitor, acestea indică mai bine răspunsurile la întrebări bazate pe opinii.
În plus, această întrebare vă oferă posibilitatea de a merge pe același fir cu alte întrebări. Ce ai făcut? Cum a funcționat? Cum ai reacționat? Ce ai învățat? Ce ai face în mod diferit?
Dacă sunteți atent, veți constata că posibilitățile pentru astfel de întrebări în continuarea celorlalte sunt nesfârșite.
„Care sunt cele cinci lucruri pe care le ai întotdeauna în spațiul tău de lucru și de ce?”
Desigur, puteți întreba de familiaritatea cu instrumente online de colaborare: Zoom, Slack, Teams etc. Dar mulți oameni cunosc suficient de bine platformele uzuale de comunicare.
Întrebarea aceasta este un pic mai profundă și ar putea reflecta strategia și perspectiva de bază a candidatului asupra activității la distanță. Camere. Microfoane. Dispozitive. Ajutoare ergonomice (oricine nu consideră că un scaun confortabil, cu sprijin ergonomic, face diferența, nu a petrecut prea mult timp lucrând de la distanță).
„Povestește-mi despre o perioadă în care ai fost însărcinat să rezolvi o problemă complexă, fără prea multă îndrumare din partea supraveghetorului tău. Cum te-ai gândit la rezolvarea problemei?”
O întrebare grozavă pentru orice post, la distanță sau nu. Organizațiile sunt mai aplatizate ierarhic. Comunicarea este mai dispersată. Obținerea îndrumării, a ajutorului din partea altor angajați… Teoretic, instrumentele de lucru la distanță facilitează procesul, deoarece ușile biroului virtual nu pot fi închise, dar în practică, poate fi mai dificil să obții îndrumarea și contribuția de care ai nevoie.
Și mai este următorul aspect: Multora nu le place să ceară ajutor, deoarece acest lucru îi face să se simtă inadecvați. (Chiar dacă a cere ajutor este de fapt un semn de putere, nu de slăbiciune.)
Este important să știm dacă cineva va ajunge să pună întrebări sau să facă cercetări atunci când nu știe cum să abordeze o problemă. Acest lucru contează la birou, dar este mai important atunci când lucrezi în afara biroului.
Cum rezolvă potențialii candidați problemele fără a fi ghidați? Și, la fel de important, cum va trebui să îți adaptezi stilul de conducere la candidatul care va primi postul?
„Când aduci munca acasă, este mai dificil să definești un punct de oprire? Cum intenționezi să stabilești echilibrul dintre viața profesională și cea personală?”
E drept, aceasta ar putea suna ca întrebarea „Care este slăbiciunea ta cea mai mare?”. Unii candidați vor spune pur și simplu, „Nu este o problemă. Nu mă opresc până nu termin totul.” Sau, „Echilibrul muncă-viață nu a fost niciodată o problemă. Îmi place să lucrez”.
Și poate acele răspunsuri sunt adevărate. Dar probabil că nu.
Și nici nu ne dorim ca aceste răspunsuri să fie adevărate, măcar din motive egoiste: Dacă nu este suficient să avem angajați sănătoși, fericiți și împliniți, un echilibru solid între muncă și viața personală duce la scăderea stresului, o mai mare implicare și productivitate.
Angajații excelenți știu implicit asta. La fel și liderii de top — motiv pentru care fac tot posibilul pentru a crea un mediu care să le faciliteze acest lucru tuturor angajaților.
Platforma Great People Inside le oferă, și pe timp de criză, organizațiilor posibilitatea de a gestiona și de a-și structura operațiunile de HR în procese precum managementul schimbării, managementul carierei precum și dezvoltarea liderilor într-un mediu VUCA. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, managementul timpului precum și planurile de dezvoltare ale angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, online și într-un timp scurt.
Contactați-ne pentru a afla cum vă putem ajuta!
Sursa: inc.com