Efectul puterii asupra empatiei

Știința și istoria ne-au arătat că oamenii care se concentrează asupra celorlalți – cei cu inteligență emoțională și generozitate – sunt, de obicei, aceia care vor ajunge să aibă putere. Vă puteți întreba, atunci, de ce există atât de multe povești despre liderii care fac abuz de puterea lor. Există o explicație științifică pentru acest fenomen.

Un studiu efectuat de către psihologul Dacher Keltner și colegii lui de la FC Berkley a demonstrat că atunci când oamenii obțin putere, ajung să empatizeze mult mai puțin cu cei pe care îi conduc. Potrivit cercetătorilor, acest lucru se datorează faptului că, odată ce ne percepem ca având putere și privilegiu, simțim că nu trebuie să mai depindem de ceilalți, așa rețeaua neuronală responsabilă de empatie se închide. Cunoscând asta, totuși, putem face o schimbare, folosind următoarele metode:

  1. Lucrați din același loc cu echipa voastră.

Hubspot, o companie de marketing digital, a experimentat frecvent diferitele modalități de aranjare a birourilor. Potrivit unui raport al Wall Street Journal, compania a descoperit că, atunci când executivii erau așezați într-o locație diferită față de angajați, feedback-ul era negativ. Aceștia simțeau că echipa de leadership era mult prea departe de ei. Compania a schimbat acest aranjament după șase luni, iar rezultatele au fost surprinzător de plăcute.

Lucrând împreună cu angajații, puteți experimenta mult mai bine o zi din viața angajaților și, astfel, le puteți înțelege și împlini nevoile mult mai eficient.

  1. Recunoașteți atunci când greșiți.

Potrivit autorului și fostului CEO al companiei Medtronic, Bill George, modestia este o calitate esențială a oricărui lider. Descriindu-și propria experiență de leadership, el susține că prin recunoașterea greșelilor sale în fața angajaților, a reușit să creeze un mediu deschis și sincer care îi încurajează și pe ceilalți să procedeze în același fel.

Chiar dacă ești o persoană foarte empatică, ești predispus să îți pierzi din empatie odată ce urmezi o carieră în leadership. Totuși, nu ești condamnat să ajungi un monstru fără sentimente. Recunoscând această realitate și forțându-te să empatizezi cu ceilalți, vei reuși să formezi conexiuni  chiar și mai puternice decât înainte.

Great People Inside vă pune la dispoziție instrumente construite special pentru compania dumneavoastră în vederea selecției, angajării și dezvoltării celor mai buni candidați.

Descoperirea talentelor potrivite culturii dumneavoastră organizaționale poate fi o sarcină dificilă. Acest lucru necesită o cunoaștere aprofundată a propriei companii și o înțelegere deosebită a candidatului din punct de vedere al personalității, al intereselor, al stilului de lucru și al multor alte caracteristici și abilități. Tehnologia și instrumentele noastre vă vor ajuta în găsirea angajaților competenți, care se vor dezvolta și vor atinge un nivel ridicat de performanță necesar progresului companiei dumneavoastră.

Solicită un demo gratuit!

solicita evaluare gratuita blog

Sursa:
Inc.com

 

Identificarea intuitivă a liderilor ineficienți

În cea mai simplă formă a sa, leadership-ul poate fi definit drept abilitatea de a-ți conduce oamenii către succes, îndeplinindu-le nevoile și dezvoltându-i la potențialul lor maxim.

Atunci când angajații nu primesc toate instrumentele, training-ul, timpul, dezvoltarea, viziunea și resursele de care au nevoie, vor avea o morală scăzută, vor avea un nivel de engagement scăzut și nu se vor mai strădui să își rezolve sarcinile cât mai bine.

Nu toate persoanele sunt la fel de potrivite pentru roluri de management. Ca să fim sinceri, unii oameni chiar nu sunt făcuți pentru a-i influența și conduce pe ceilalți. Dacă vrei să identifici, în mod intuitiv, liderii care fac parte din această categorie, ar trebui să te uiți după următoarele 3 semne:

1. Au tendințe narcisiste.

Sub anumite forme extreme, tendințele narcisiste sunt dăunătoare și pentru manager și pentru angajat. Pentru manager, acestea pot deveni chiar o afecțiune mentală numită tulburarea narcisică de personalitate, ce necesită atenție medicală. În același timp, astfel de manageri pot distruge cariera propriilor angajați. Joseph Burgo, autor al cărții The Narcissist You Know: Defending Yourself Against Extreme Narcissists in an All-About-Me Age, afirmă că persoanele care suferă de narcisism patologic “se vor baza de foarte multe ori pe dispreț și umilirea celorlalți pentru a se simți ei înșiși ca niște învingători. Ei vor desconsidera munca voastră și vă vor ridiculiza în cadrul întâlnirilor. Dacă vor ceva de la voi, pot ajunge chiar și la amenințări. În cele mai toxice forme momente ale lor, acești oameni vă vor face să vă îndoiți de propriile voastre abilități și valoare pentru companie.”

2. Tratează oamenii ca pe niște numere.

În unele companii mari, angajații ajung să fie considerați mai degrabă obiecte sau instrumente pentru obținerea profitului, grija pentru fericirea lor fiind inexistentă. În astfel de cazuri, managerii ineficienți demonstrează o lipsă de empatie și compasiune, în loc să își trateze angajații ca pe niște oameni. Drept rezultat, aceștia vor obține din partea angajaților un nivel ridicat de stres, absenteism, epuizare și fluctuație de personal.

3. Încearcă să obțină prea mult control.

Unii manageri sunt obsedați de control. Ei creează medii de lucru insuportabile și dificile deoarece vor  să dețină controlul asupra tuturor deciziilor. Astfel de manageri nu au încredere în echipa lor, deci nici nu delegă sarcini. De obicei, dacă aveți un astfel de manager, veți observa că deciziile nu sunt discutate la nivel de grup, deoarece stilul lor de conducere este unul autocratic, ce limitează creativitatea și dorința de a afla lucruri noi.

Great People Inside vă pune la dispoziție instrumente construite special pentru compania dumneavoastră în vederea selecției, angajării și dezvoltării celor mai buni candidați.

Descoperirea talentelor potrivite culturii dumneavoastră organizaționale poate fi o sarcină dificilă. Acest lucru necesită o cunoaștere aprofundată a propriei companii și o înțelegere deosebită a candidatului din punct de vedere al personalității, al intereselor, al stilului de lucru și al multor alte caracteristici și abilități. Tehnologia și instrumentele noastre vă vor ajuta în găsirea angajaților competenți, care se vor dezvolta și vor atinge un nivel ridicat de performanță necesar progresului companiei dumneavoastră.

Solicită un demo gratuit!

solicita evaluare gratuita blog

Sursa:
Inc.com