Cum să scapi de vechile tale tipare mentale și să fii cu adevărat inovator

Expertiza îți stă în calea creativității. Folosește-te de aceste instrumente pentru a îmbrățișa mentalitatea de începător. Începătorii văd posibilități acolo unde experții văd probleme. Cu toții putem beneficia de pe urma unei mentalități de începător chiar și – sau poate, mai ales – în zonele în care suntem experți.

Beneficiile unei mentalități de începător

Mentalitatea de începător poate părea contraintuitivă, mai ales dacă ai mari realizări în domeniul tău. În definitiv, nu acesta este rolul tău – de a fi expert?

Drept exemplu, voi apela la conceptul budist numit Shoshin. Acesta implică să renunți la presupunerile și percepțiile anterioare pentru a aborda un anumit subiect cu o minte cu adevărat deschisă. Începătorii au tipare de gândire mult mai puțin restrictive decât experții. Un începător, de exemplu, nu va spune niciodată, „Dar așa s-a procedat dintotdeauna.” Să fii cu adevărat inovator înseamnă să te rupi de modelele și sistemele existente, ceea ce înseamnă că trebuie să te dezveți de ele.

Nu este ușor pentru că nu poți uita ani sau decenii de experiență învățată cu greu. Ceea ce poți face, în schimb, este să fii un model de curiozitate. 

  • Contestă tiparele tale de gândire și presupunerile pe care le realizezi, mai întâi identificându-le și apoi criticându-le constructiv. Ce continuă să aibă sens? Tot ce e bazat pe date istorice nu mai este relevant?
  • Lasă la o parte problemele imediate și explorează posibilitățile nelimitate pe care ți le oferă afirmațiile care încep cu „Îmi doresc”. Prin separarea viziunii de planul imediat, poți fi cu adevărat inovator.
  • Adresează întrebările „stupide”. Poate părea prostesc să pui întrebări aparent redundante, mai ales într-o sală plină de experți, unde răspunsul pare evident. Totuși, răspunsurile primite vor fi edificatoare.

Prin reexaminarea procesului tău decizional, poți renunța la cunoștințele care te limitează, descoperind noi oportunități pe care nu le-ai mai observat până acum. 

Începe acum

Copiii se pricep foarte bine la învățare. Are sens. Practic tot ceea ce fac, fac pentru prima oară. Învață să meargă, învață regulile sportive, fundamentele matematicii, ale limbajului, ale scrierii – practic, cum funcționează lumea și ce pot face în cadrul acesteia. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât mai puțin avem nevoie să învățăm. Creierele noastre devin mai puțin adaptabile și ne este mult mai greu să deprindem lucruri noi. 

Vestea bună: cu cât perseverezi într-un anumit domeniu, cu atât te pricepi mai bine – nu doar la ceea ce înveți, dar și la actul de învățare în sine. Asta se datorează faptului că, deși creierul unui adult nu este la fel de pregătit pentru învățare, el are totuși neuroplasticitate. Aceasta din urmă este abilitatea creierului de a se adapta la noi provocări. Este asemenea unui mușchi care se întărește pe măsură ce îl pui la lucru. 

Iar învățarea are beneficii dincolo de abilitățile pe care le dobândești. Cei care continuă să învețe pe măsură ce înaintează în vârstă, își construiesc și își mențin conexiunile neuronale și își stimulează părțile creierului responsabile de stocarea noilor amintiri. Astfel, își îmbunătățesc memoria și controlul cognitiv.

Pe scurt, momentul cel mai potrivit pentru a învăța ceva este la vârsta de 12 ani. Pe locul doi, însă, este clipa prezentă.

Încearcă noi abilități în diferite contexte

Imaginează-ți că ești la o cafenea în Paris. Ți-ai petrecut ultimii doi ani învățând franceză. Ai ajuns la cel mai înalt nivel pe Duolingo și poți citi articole din Le Monde fără prea mult ajutor din partea Google Translate. Chelnerița vine să îți ia comanda, dar tu te blochezi. Desigur, poate fi din cauza tracului, dar, cel mai probabil, reacția se datorează construirii de abilități dependente de context. 

Dacă ești obișnuit să studiezi o limbă în scris sau de unul singur, transferul acelor abilități către lumea externă se poate face cu dificultate, putând constitui chiar un obstacol. Prin învățarea abilităților în diferite contexte, îți vei construi flexibilitate comportamentală. Flexibilitatea comportamentală este abilitatea de a funcționa în condiții sau medii modificate. Gândește-te așa: Un novice în ale șofatului poate conduce pe drumuri libere. Un șofer bun poate conduce în siguranță indiferent de vreme sau de condițiile de trafic. Un șofer excelent se poate adapta la orice condiții în orice mașină. 

Desigur, așteptarea nu este ca orice deținător de permis de conducere să se aventureze în off-road pentru a-și dezvolta flexibilitatea. În învățarea unei abilități, oamenii de știință recomandă „repetiție fără repetiție.” Asta înseamnă exersarea aceleiași abilități în diferite condiții pentru a construi o paletă mai largă de abilități. Încearcă să îți aplici abilitățile existente în diferite contexte și în diferite medii. Pe lângă construirea flexibilității acestor abilități, vei fi surprins câte soluții creative găsești.

Renunță la ego

Orice proces de învățare vine cu o oarecare doză de eșec. Ca expert, poate fi extrem de dureros să te înșeli cu privire la un lucru sau să te simți sub nivelul altora. Acel tipar de gândire, deși este perfect de înțeles, te limitează foarte mult. 

Învățarea este și un act de vulnerabilitate, dar și un avantaj competitiv. Poate fi ceva destul de incomod, așa cum este și exercițiul fizic. Disconfortul reprezintă zona în care are loc dezvoltarea. Așadar, care este echivalentul flotărilor în deprinderea de noi abilități?

  • Caută oamenii care îți contestă gândirea și vin cu idei proaspete. 
  • Caută inspirația în diferite zone. Extinderea ariei tale de interese îți va îmbogăți viața și te va face să gândești altfel.
  • Renunță la obiective și adoptă mentalitatea celui care vede învățarea ca pe o călătorie ce ține întreaga viață, nu ca pe una care se oprește când ai dobândit statutul de expert. 

Prin îmbrățișarea unei mentalități de dezvoltare, concentrată pe progres, nu pe obiective sau KPI, îți vei oferi spațiul necesar pentru a face greșeli și a învăța din acestea. 

Platforma Great People Inside le oferă, și pe timp de criză, organizațiilor posibilitatea de a gestiona și de a-și structura operațiunile de HR în procese precum managementul schimbării, managementul carierei precum și dezvoltarea liderilor într-un mediu VUCA. Pe baza sugestiilor de training din rapoarte, productivitatea, nivelul de engagement, managementul timpului precum și planurile de dezvoltare ale angajaților pot fi îmbunătățite considerabil, online și într-un timp scurt.

Contactați-ne pentru a afla cum vă putem ajuta!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este gpi_btn_07.png

Sursa: entrepreneur.com