Articole

Identificarea intuitivă a liderilor ineficienți

În cea mai simplă formă a sa, leadership-ul poate fi definit drept abilitatea de a-ți conduce oamenii către succes, îndeplinindu-le nevoile și dezvoltându-i la potențialul lor maxim.

Atunci când angajații nu primesc toate instrumentele, training-ul, timpul, dezvoltarea, viziunea și resursele de care au nevoie, vor avea o morală scăzută, vor avea un nivel de engagement scăzut și nu se vor mai strădui să își rezolve sarcinile cât mai bine.

Nu toate persoanele sunt la fel de potrivite pentru roluri de management. Ca să fim sinceri, unii oameni chiar nu sunt făcuți pentru a-i influența și conduce pe ceilalți. Dacă vrei să identifici, în mod intuitiv, liderii care fac parte din această categorie, ar trebui să te uiți după următoarele 3 semne:

1. Au tendințe narcisiste.

Sub anumite forme extreme, tendințele narcisiste sunt dăunătoare și pentru manager și pentru angajat. Pentru manager, acestea pot deveni chiar o afecțiune mentală numită tulburarea narcisică de personalitate, ce necesită atenție medicală. În același timp, astfel de manageri pot distruge cariera propriilor angajați. Joseph Burgo, autor al cărții The Narcissist You Know: Defending Yourself Against Extreme Narcissists in an All-About-Me Age, afirmă că persoanele care suferă de narcisism patologic “se vor baza de foarte multe ori pe dispreț și umilirea celorlalți pentru a se simți ei înșiși ca niște învingători. Ei vor desconsidera munca voastră și vă vor ridiculiza în cadrul întâlnirilor. Dacă vor ceva de la voi, pot ajunge chiar și la amenințări. În cele mai toxice forme momente ale lor, acești oameni vă vor face să vă îndoiți de propriile voastre abilități și valoare pentru companie.”

2. Tratează oamenii ca pe niște numere.

În unele companii mari, angajații ajung să fie considerați mai degrabă obiecte sau instrumente pentru obținerea profitului, grija pentru fericirea lor fiind inexistentă. În astfel de cazuri, managerii ineficienți demonstrează o lipsă de empatie și compasiune, în loc să își trateze angajații ca pe niște oameni. Drept rezultat, aceștia vor obține din partea angajaților un nivel ridicat de stres, absenteism, epuizare și fluctuație de personal.

3. Încearcă să obțină prea mult control.

Unii manageri sunt obsedați de control. Ei creează medii de lucru insuportabile și dificile deoarece vor  să dețină controlul asupra tuturor deciziilor. Astfel de manageri nu au încredere în echipa lor, deci nici nu delegă sarcini. De obicei, dacă aveți un astfel de manager, veți observa că deciziile nu sunt discutate la nivel de grup, deoarece stilul lor de conducere este unul autocratic, ce limitează creativitatea și dorința de a afla lucruri noi.

Great People Inside vă pune la dispoziție instrumente construite special pentru compania dumneavoastră în vederea selecției, angajării și dezvoltării celor mai buni candidați.

Descoperirea talentelor potrivite culturii dumneavoastră organizaționale poate fi o sarcină dificilă. Acest lucru necesită o cunoaștere aprofundată a propriei companii și o înțelegere deosebită a candidatului din punct de vedere al personalității, al intereselor, al stilului de lucru și al multor alte caracteristici și abilități. Tehnologia și instrumentele noastre vă vor ajuta în găsirea angajaților competenți, care se vor dezvolta și vor atinge un nivel ridicat de performanță necesar progresului companiei dumneavoastră.

Solicită un demo gratuit!

solicita evaluare gratuita blog

Sursa:
Inc.com